Ateneul Roman

Edificiu-simbol al culturii nationale, Ateneul Roman, construit in inima Bucurestilor in urma cu 120 de ani (1886-1888), a devenit exponentul arhitectonic si spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei natiuni.

Aici au sustinut conferinte marile personalitati si savanti ai Romaniei, aici au concertat toti consacratii si tinerii artisti profesionisti ai tarii, aici au urcat pe podium multe formatii si solisti de nivel mondial, aici s-au lansat “in prima auditie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expozitii ample, retrospective de pictura si sculptura ale maestrilor artei plastice nationale, aici s-au perindat regi si regine, oameni politici si oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanta nationala si universala intr-un cuvant, la Ateneul Roman s-au petrecut momente de anvergura istorica ce s-au inscris in cartea de aur a poporului nostru.

Ateneul Roman este o construcţie din sector 1 al Bucurestiului, situată în apropierea Caii Victoriei şi a pieţei care poartă astăzi numele de Piata Revolutiei. Construită pentru a fi un palat al artelor şi ştiinţelor, clădirea este locul în care sunt organizate, într-o ambianţă fastuoasă, expoziţii, concerte şi conferinţe.  Imaginea clădirii, porticul neogrec, amplasat sub frontonul ionic, şi cupola frumos ornamentată, au fost pentru mult timp emblema Bucureştiului. În prezent edificiul este un reper arhitectural important în estetica capitalei şi un element turistic notabil.

Contact:Filarmonica George Enescu.Adresa: Str. Franklin nr. 1-3, Sector 1, Bucuresti. Telefon casa de bilete: +40-21-315 6875.